Crîmpeie de doine din fluierul Horii Te poartă cu ele pe drumul de deal, Cînd vîntul molatic întoarnă cocorii Şi urci printre turme, în tropot de cal, Spre munţii prin care te leagănă dorul, Cu steiuri înalte şi-ascunse poteci, Iar murgul nechează simţindu-ţi fiorul Cînd mîna prin coamă încet ţi-o petreci. Tu ştii … Continue reading Ion, oierul – Liviu Bordaș
Văd bine că mi-e dat să fiu învinsul, La urma urmei nu sunt decât insul; Singurătatea este Ea, fiinţa Ce-i fără margini, ca şi suferinţa. Aceasta-i lupta cu temutul înger, Dar tot mai lupt cât pot încă să sânger.
Cu părul nins, cu ochii mici Şi calzi de duioșie, Aieve parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori şi până-n seară; Cu furca-n brâu, cu gândul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară... Căta la noi așa de blând, Senină şi … Continue reading Bunica – Ștefan Octavian Iosif
De aș avea hainele împodobite ale cerului Cusute cu rază de soare şi de argint, Albastrele, ștersele şi negrele haine Ale nopții, ale luminii şi ale penumbrei, Aș întinde hainele sub picioarele tale; Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise… Mi-am întins visele sub picioarele tale. Calcă ușor, căci pășești peste visele mele.
Mă gândesc la lucrurile care ar fi putut să fie şi nu au fost. La tratatul de mitologie saxonă pe care Beda nu l-a scris. La opera de neînchipuit pe care Dante ar fi întrezărit-o, Corectându-şi ultimul vers din Divina Comedie. La istoria fără seară a Crucii Sudului şi la seara cucutei. La istoria fără … Continue reading Lucrurile ce ar fi putut să fie – Jorge Luis Borges
Zice-se că inventez sau că mint În tot scrisul meu. Nu-i așa. Pur și simplu eu simt Cu imaginația. Nu-mi folosesc inima. Ceea ce mi se-ntâmplă sau e visat, Ceea ce îmi lipsește sau mă-mplinește, Este asemeni unui strat așezat Peste un alt lucru și încă peste. Iar frumosul acesta e – peste. Astfel dezlegat … Continue reading Autopsihografie – Fernando Pessoa
Ai ochii negri, mincinoși şi răi Fântânile cu ape moarte-ascund, Pupile negre licărind în fund, Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi. Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt, Așa se zbat copacii în furtună; Ca pentru fugă crengile-şi adună, Dar rădăcina-i leagă de pământ. De azi încolo n-am … Continue reading Lumini și umbre – Otilia Cazimir
Dacă între oameni e întotdeauna o punte,e, fiindcă, sub ei, se cască abiselecu ochii închiși. Zilele-s strivitede caii negri ai nopților crunte.Zilele! Ferestrele voastre le acoperă visele. * Statuile de fum; Cartea Românească; București; 1984
când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste. când trebuie să iubești nu ești iubit. când ești singur nu poți să scapi de singurătate. când ești nefericit nu are sens să o spui. când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine. când vrei să dai un telefon sunt toți plecați. când … Continue reading Când ai nevoie de dragoste – Mircea Cărtărescu
Cred că firul de iarbă nu este mai neînsemnat decât ziua stelară. Şi furnica-i la fel de perfectă, şi un fir de nisip, sau un ou de pitulice, Şi brotăcelul e o capodoperă comparabilă cu cele mai mari, Şi rugii murelor ar putea-mpodobi saloanele cerurilor, Şi încheieturile degetelor mele fac de rușine orișice mecanică, Şi … Continue reading Cântec despre mine (Cântul 31) – Walt Whitman
Ei mi-au spus că în ziua în care m-am născut Ploua aici, Cu toate acestea, a fost cea mai bună zi a ta Și cine ar fi crezut vreodată Că un copil drăguț cum păream, Ar fi o sursă De așa multă durere și ceartă? Oh... De fiecare dată când am încercat să trec șoseaua … Continue reading Născut rău – Voltaire
Când tu cânți, alintată, Pe brațele-mi, la sân, Auzi cum câteodată Gându-mi răspunde lin; Cântul tău resuscită O zi din traiul meu; O, cânt-a mea iubită, O, cântă dar mereu! Când râzi, pe a ta gură Amorul a descins, Orice prepuitură Deodată s-a şi stins; Zâmbirea ta-i ferită De orice cuget rău; O, râzi, o, … Continue reading Serenadă – Victor Hugo
Urându-i-se singur în stihii, A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii Şi s-a gândit din ce să-i facă, Din borangic, argint sau promoroacă, Frumoși, cinstiți, nevinovați. Se puse-așezământul dintre frați. Dar i-a ieșit cam somnoros şi cam Trândav şi nărăvaș strămoșul meu Adam; Că l-a făcut, cum am aflat, Cu praf şi nițeluș scuipat; … Continue reading Adam și Eva – Tudor Arghezi
Atunci când pătimirea-n lume s-a ivit, grădina sufletului s-a părăginit şi bucuria cântecelor a pierit, s-a veștejit. Că viața e neagră, dar moartea mai neagră! Stăpân vremelnic ăstei vetre primitoare cât are-mbelşugare, în crama adăpostitoare cu vinul auriu şi alăuta mea alăturea mă țiu! La locul lui e zbârnâitul strunei când golești … Continue reading Cântec pământului, bând și tânguind pentru jalea țărânei – Li Tai-pe
O-nchipuire-i lumea din năluciri de fum. Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe. Tu află adevărul din adâncimi de cupe: Că totul pendulează între miraj şi scrum. Khayyām, în astă lume până şi adevărul Hiperbolă doar este. Te chinuie mereu Această înjosire? Dă-ţi sorții trupul tău Şi sufletu-ntâmplării. Ce-a scris – nu șterge Zeul. … Continue reading Fatalitatea – Omar Khayam
Testament Literar 
You must be logged in to post a comment.