Femei albastre aparţin mării, precum lunaDansează prin vârste suav, una câte unaSe închid în lumină, se împodobesc cu ploaieGuri blestemate strigă: ,,uite, nebuna...!” Sapă fântâni în oameni-destin care le taieCu voluptate, adânc, fiecare vânătaieNu există înviere, fără răstignireUn înger albastru intră când vrea, în odaie Aşa, într-o doară, aiurea, într-o plutireFemeile albastre devin una şi … Continue reading Femei albastre – Clara Mărgineanu