Crîmpeie de doine din fluierul Horii
Te poartă cu ele pe drumul de deal,
Cînd vîntul molatic întoarnă cocorii
Şi urci printre turme, în tropot de cal,  

Spre munţii prin care te leagănă dorul,
Cu steiuri înalte şi-ascunse poteci,
Iar murgul nechează simţindu-ţi fiorul
Cînd mîna prin coamă încet ţi-o petreci.  

Tu ştii că aceasta-i plecarea din urmă
Pe drumuri săpate de roata de car,
Spre ceaţa din piscuri, şi-i ultima turmă
Mînată pe şleaul din piatră de var.  

Ţi-e gîndul la timpul ce curge în cale.
Te cheamă vecia, şi n-o să mai ştii
Cum behăie mieii în tîrla din vale,
Cum şuieră coasa prin ierburi tîrzii,  

Cum vîntul şăgalnic îţi poartă departe
Un cîntec din fluierul magic de soc
Şi apa din şipot lumini cum împarte
La ceas de odihnă în tainicul loc.  

Te cheamă ursita. E vremea plecării.
Cu tine odată se stinge un neam.
Doar vîntul va plînge, la marginea zării,
O doină, din fluier uitat pe un ram…  

Dealu Botii, 2009, april