Vânt, dumbrăvi şi optsprezece ani…
Strada cu salcâmi sau cu castani,
Primăvară-n balta renăscută,
Zile ce-amintirea le sărută…
 
Fată cu mijloc de violină,
Unde-i cartea noastră de latină,
Mâzgălită, printre ablative,
Cu distihuri șchioape şi naive?
 
Adunai în ochii viorii
Netraduse cărți de poezii,
Şi în mersul lin, de căprioară,
Caligrafiai o rimă rară …
 
Dunărea-şi plimba în funduri stele,
Noi le număram, plutind cu ele,
Amețea, de-atâția nuferi, luna
Şi-nvăţasem vorba: totdeauna.
 
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
Luntrea noastră se pierdea agale,
Către-o țară de tăceri şi stuh.
Gânduri – pescărușii din văzduh.
 
Sărutarea, caldă şi învoaltă,
Avea gustul murelor de baltă,
Dulce-nsângerată şi-amăruie,
Anafor ce din străfunduri suie.
 
Pe nisipul plajelor de aur
Soarele ne-a-ntins cununi de laur,
Fata mea de Dunăre şi șoapte,
Fata mea cu păr de miazănoapte…
 
Hei, dumbrăvi de vise şi castani,
Vânt, nisip şi optsprezece ani…