---

26 iunie 1957

Citit o carte despre căderea Constantinopolului. Am CĂZUT odată cu cetatea.

Va fi oare înţeleasă vreodată drama unui om care, în nici o clipă a vieţii sale, n-a putut UITA paradisul?

Incapacitatea mea de a trăi nu este egalată decât de incapacitatea de a-mi câştiga existenţa. Banul nu se lipeşte de mine. Am ajuns la patruzeci şi şapte de ani fără să fi avut vreodată un VENIT!
Nu pot gândi nimic ÎN TERMENI DE BANI.

Ceea ce nu se poate traduce în termeni de religie nu merită să fie trăit.

---

7 iunie 1958

Găsit într-un colţ o coajă de brânză, aruncată acolo mai de mult. În jurul ei, o armată de insecte negre. Aceleaşi insecte ţi le imaginezi devorând ultimele rămăşiţe ale unui creier. Să te gândeşti la propriul cadavru, la metamorfozele oribile ce-l aşteaptă, are ceva liniştitor: te apără de mâhniri şi de spaime; o frică ce distruge alte mii de frici.

Sunt cum nu se poate mai apt ca să-mi imaginez disperarea unei hiene.

---

8 august 1958.

Accept să fiu ultimul om, dacă a fi om înseamnă să semeni cu ceilalţi.

Am sentimentul neantului, dar nu cunosc smerenia. Sentimentul neantului e contrariul smereniei. NU E SMERIT ACELA CARE SE URĂŞTE.

Am citit prea mult… Cititul mi-a devorat gândirea. Când citesc am impresia că fac ceva, că mă justific în faţa societăţii, că am o ocupaţie, că-mi spăl ruşinea de a fi un trândav un om inutil şi inutilizabil

Aş da toţi poeţii pentru Emily Dickinson

… Ochii pitonilor. Nu există animal mai misterios, mai depărtat de viaţă. Te trimite la sfârşitul Haosului. Senzaţia că faci un salt înapoi, că regăseşti eternitatea.

Nu propun adevăruri, ci semiconvingeri, erezii fără consecinţe, ce n-au făcut nimănui nici rău nici bine. Voi fi în veci omul fără discipoli, şi e vrerea mea să nu am. Nu sunt urmaţi decât aceia care fac evenimentele, care-şi asumă o atitudine sau care vorbesc în numele oamenilor sau al zeilor. Eu însă n-am de-a face cu nici unii. Sunt singur şi nu mă plâng de asta.