Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă.

Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute.

El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare.
Minunată pradă şi sprijin
al foamei – pământul – 
Minunat prilej de sete – marea.
Flacără înceată, pierzându-şi ochii
mereu fierbinţi, –
arzându-ţi mâinile.