Ora năruită-n văzduhuri. Ora
lăsând o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane.

Ora sfâşiată de stele-n cădere,
ora goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolire de lespezi,
pădure moartă!

Când te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lânga steaua polară.