Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
Biografie
Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, „Brânză și Arghirescu”. În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei. În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din Jurnalul unui pribeag, în revista Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revista Viața literară și artistică a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, Henry Bataille, Henri de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-1907 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909).
În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887–1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii războiului, 1916-1918 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920).
Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).
În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară, „grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minulescu.
La 11 aprilie 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu.
Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri în revista Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.
Opera
Versuri
- Romanțe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908,
- De vorbă cu mine însumi, București, 1913
- Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
- Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Națională, 1930
- Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
- Versuri, ediție definitivă îngrijită de autor, 1939
Proză
- Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
- Măști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920
- Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
- Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920
- Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura națională, 1924
- Manechinul sentimental, Ed. Cultura națională, 1926
- Corigent la limba română, Ed. Cultura națională, 1929
- Bărbierul regelui Midas, București, 1929
- 3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
- Cetiți-le noaptea, Ed. Cultura națională, 1930
Prezențe în antologii
- Testament – Antologie de Poezie Română Modernă / Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – versiune bilingvă română și engleză – Daniel Ioniță (editor și traducător) asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud și Rochelle Bews – Editura Minerva 2012 și 2015 (ediția a doua)
- Testament – Anthology of Romanian Verse – American Edition – monolingual English edition – Daniel Ionita (editor and principal translator) assisted by Eva Foster, Daniel Reynaud and Rochelle Bews – Australian-Romanian Academy for Culture – 2017
Bibliografie
- Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
- Petre Anghel, „Ion Minulescu, 100 cei mai mari scriitori români”, Editura Lider, București, 2003
Sursa Wikipedia.
Testament Literar 