Mihu Dragomir (n. 24 aprilie 1919 la Brăila – d. 9 aprilie 1964) a fost un poet român. A făcut studii la Academia Comercială din București. A fost redactor la revista Viața Românească și redactor-șef la Luceafărul. Versurile sale evocă trecutul de luptă al poporului român, tragedia soldatului român târât în războiul antisovietic, momentul istoric al întoarcerii armelor împotriva hitleriștilor, redă cu entuziasm realitățile sociale, frumusețile propriei patrii. Trăsătura dominantă a poeziilor sale este viziunea optimistă și patriotismul. Lirica sa, de esență romantic-revoluționară, îmbină atitudinea cetățenească militantă cu meditația filosofică. Stilul său, de resurse adesea folclorice, bogat în asociații și sugestii, cultivă cu măiestrie hiperbola. S-a afirmat și ca autor de literatură științifică-fantastică și ca traducător.
În 1952 este publicat volumul „Stelele păcii” pentru care va primi Premiul de Stat clasa a III-a, iar în 1955 la editura E.S.P.L.A vede lumina tiparului „Pe struna fulgerelor”, care conține poemul „Războiul” premiat cu Premiul de Stat clasa a II-a.
Mihu Dragomir, șeful Secției de Poezie al revistei Viața Românească a fost exclus din Partidul Comunist Român pentru „activitate fascistă și antisovietică, fost informator de siguranță”.
Opera
Volume de versuri
- Stelele păcii, 1952
- Războiul, 1954
- Pe struna fulgerelor, 1955
- Odă pământului meu, 1958
- Întoarcerea armelor, 1959
- Stelele așteaptă Pământul, 1961
- Poezii, 1963.
Povestiri științifico-fantastice
- Povestiri deocamdată fantastice, 1962
- Pe lungimea de undă a Cosmosului, 1967
Traduceri
Sursa Wikipedia.
Testament Literar 