Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
S-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi știut,
Redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
Acum e bine – nopțile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
Nici așteptarea n-o mai știm, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.