---

Din soioasele căni nu beau vin, beau trecut, 
Toată iarna din târg, toată viața de chin, 
Tot ce-am fost când erai, toată noaptea de lut, 
Tot ce n-am, și nu sunt, ce-am pierdut.

Și nu sunt privitori să mă vadă râzând 
Cum golesc din pahar o uitare în plus,
Cum prin trențe-mi curg ani, însă viața s-a dus 
Și pe străzi trec iubiri fremătând.

Sunt hoinarul nebun, ochi de stele mă ning 
Și mă dor când adorm pe o bancă de lemn, 
Doar prin plâns de viori frigul nopții îl sting 
Și din bocetul lui îți fac semn.

Nici nu pot să te vreau prin bodegi fumurii 
Să-ți așezi mâna blând pe-o ruină de om. 
Mă îmbăt ca să uit că sunt frunză sub pom 
Într-un dans de tăceri brumării.

Ai să vii, ai să pleci, am să mor așteptând 
Să mă vindec de noi, și de tot, hohotind 
Ca un zeu de nimic, ca o iarnă plutind 
În orașul cu veri, doar în gând.

Mi te las să mă uiți, dacă ai amintiri 
Te ucid și te sorb dintr-o cană de ger,
Îmi beau viața cu spini și cu lanțuri de fier 
Și iubirile ning pe doi miri…