Timpului care mă ține prizonieră-n fortul humii
I-am furat un ceas din marea visterie de comori,
Noaptea-n vis mă urmărește sub uimirea pală-a lunii
Să-mi plătească cu dobândă ce-am furat de-atâtea ori.

Doar eu știu cum se transformă ceasul ăsta,-n veșnicie,
Cum secundele cer vamă efemerului din lut, 
Cum minutele dau formă unui vers în poezie
Unde timpul se destramă, unde-am fost de la-nceput.

Frumusețea dintr-o clipă o voi dărui-n poeme,
(Chiar dacă a fost furată, am plătit-o cu dureri),
Îmi voi construi-n tăcere o cărare peste vreme, 
Să nu mai plătesc tributul vitregelor depărtări.

Timpului care mă ține prizonieră-n fortul humii, 
I-am dat înapoi clepsidra ceasului înveșnicit,
Am oprit în mine clipa să îmi coacă bobul pâinii,
Pentru sfânta sărbătoare-a versului ce m-a iubit!