S-aude al vântului șuier,
Cum suflă din gură flămând – 
Ai crede că-ți tânguie-n fluier,
Din lujer de soc prea plăpând…

Vuiește pe măguri și-adastă
(mă-nfrigur de teamă și tac)
Nomadul îmi urlă pe creastă
De munte cu alura de dac.

Pogoară prin văi și hârtoape,
Și-n cor de pricesne divin,
Răscoală străfunduri de ape
Și ierburi de verde-marin.

Mult iureș. În țarcul din vale,
Ciopoare de vite cu stei
Își sună tălăngile-agale
Și leagănă cuibul din tei.

Doar cerbii aleargă și-n goană
Mugesc, de doruri durute,
Ei cheamă spre marea prigoană
Mirese, cu nume de ciute…

Vergure fugare, cât palma,
Mlădițe purtate de bunt,
La nunta de cerbi vin de-a valma,
Ca niște arșice din junt.

Pe masa solemnă-a naturii
Curg străchini cu jir și carubi,
E gratis merinda pădurii
Servită de-un stol de hulubi…

Potica pădurii îmbie
Sălbatice fiare-n avânt
Convive la marea chindie,
Chemate în urlet de vânt.

Cinci turme de vieri răsfirate
Cu scroafe și zece godaci,
Țepoși și cu boturi pătate,
S-arată din urmă dibaci.

Chiar luna uimită, spre tâmplă,
O rază răsfrântă de pai
Își duce, văzând ce se-ntâmplă
Pe-acestă frântură de rai…