Tu sigur nu eşti trist, maestre.
Doar noi, că am rămas săraci.
Şi prin a ochilor ferestre,
Mai lăcrimăm, ce poţi să faci?

Tot timpu-ai mirosit a om.
Şi de pe scândura-n lumină,
Erai cu fructe plin. Un pom,
Ce n-are gard la rădăcină.

Cu reverenţă, te salut.
Mai lasă-mă să plâng puţin
Pe scena ce ţi-a fost destin.
Drum bun. Cortina a căzut.