Am să m-așez pe mâna ta, Iubite,
Ce poartă în adânc frunză de nuc,
Mirosuri calde și săruturi sfinte:
Răscoală-n sânge fi-va-mi! Am să duc,

Acolo unde naște depărtarea
Și-acolo unde trupul meu e-al tău,
De toamnă mângâiată, sarutarea:
Pe mâna ta am să mă culc și eu…

Asemeni scuturatelor în horă
de vânt, ca frunze galbene să fiu,
Când voi pleca și cand fi-va-mi o oră
Septembrie, scrisoarea ce ți-o scriu…

Și-așa plecată, unde să mă cauți?!
Și-așa venită, unde să mă știi…?
În locul care numele tău poartă ,
Ca-n ram de nuc, subțire, să-ți adii;

Duc Soarele de toamnă prin veșminte,
Mi-e portativ de stele dimineața 
M-oi așeza ca-n palma Sa, Iubite,
Cand fi-va către Lună să-mi duc viața,

Iar tu, cu-amurgul zilelor din mine
Scăpăratoare, încă, din amnar 
Să-ți duci la buze mâna ce conține
Amrita ultimului meu pahar;

Să nu apuci prea treaz de mine nopți ,
Să-i fiu beției… dulcele mister
Ca un împătimit de struguri copți 
Culegător să-mi fii, să nu-ți mai pier

Și nu mai tristă, nici mai aplecată
Și… nu mai lacrimă și nici mai stea,
Ci ca fecioară pură, luminată,
O stea din Cer să fiu, pe palma ta…